Gordon Bajnai intenţionează să numească cinci miniştri din afara Partidului Socialist ungar

Publicat: 31 03. 2009, 11:54
Actualizat: 03 12. 2012, 18:33

„Gordon Bajnai a afirmat practic că există circa cinci ministere-cheie şi la fiecare vrea să nominalizeze persoane din afara partidului”, a afirmat, la postul public de televiziune ungar, Attila Mesterhazy.

Mesterhazy a refuzat să menţioneze care ministere sunt luate în considerare. Conform cotidianului Nepszabadsag, acestea ar fi Ministerul Economiei, al Finanţelor, al Justiţiei şi al Afacerilor Sociale, precum şi Biroul premierului.

Cotidianul Magyar Nemzet a relatat că Bajnai intenţionează să îl înlocuiască pe ministrul Finanţelor, Janos Veres, dar planul a generat proteste din partea multor socialişti.

Formaţiunea liberală Democraţii Liberi a condiţionat sprijinul său faţă de Bajnai de numirea unor experţi din afara Partidului Socialist la conducerea unor ministere importante.