- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Elena Kagan, confirmată de Senatul SUA la Curtea Supremă
Senatul american a aprobat, joi, nominalizarea la Curtea Supremă a Elenei Kagan, care, în prezent, ocupă funcţia de avocat al administraţiei pe lângă Înalta Curte, ea devenind cea de-a patra femeie din istoria Statelor Unite care face parte din această instanţă.
Elena Kagan, confirmată de Senatul SUA la Curtea Supremă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Senatorii au aprobat cu 63 de voturi la 37 candidatura celei desemnate, în mai, de către preşedintele Barack Obama, să ocupe postul judecătorului John Paul Stevens, în vârstă de 90 de ani, care tocmai s-a pensionat.
Cinci senatori republicani au votat alături de majoritatea democrată. Totodată, un democrat, Ben Nelson, a votat împotriva candidaturii.
Această nominalizare nu modifică echilibrul Curţii, Kagan fiind considerată o progresistă, ca predecesorul ei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
În cadrul unei serii de audieri, care au început la 28 iunie, membrii Comisiei Judiciare au dezbătut, în cele mai mici detalii, viaţa şi cariera lui Kagan.
De marţi, membrii Camerei superioare a Congresului au dezbătut, în şedinţă plenară, nominalizarea candidatei preşedintelui, cel de-al doilea judecător numit de Obama la Curtea Supremă, după Sonia Sotomayor, care a trecut de Senat în vara lui 2009.
În această săptămână, mai mulţi senatori republicani au criticat dur accentele progresiste ale lui Kagan.
"De-a lungul întregii ei cariere, Kagan a plasat politica mai presus de lege", a declarat, joi, republicanul Jeff Sessions, unul dintre membrii influenţi ai Comisiei Judiciare a Senatului, apreciind că poziţiile susţinute de candidată ar reprezenta o ameninţare în special la adresa prevederilor celui de-al doilea amendament al Constituţiei americane, privind dreptul de a purta armă.
Ca răspuns, preşedintele Comisiei Judiciare, democratul Patrick Leahy, a declarat joi, cu puţin timp înainte de vot, că Elena Kagan a "transmis clar că se va baza, în hotărârile ei, pe lege şi Constituţie. (Şi) nu pe politică sau obiective ideologice".
Kagan va fi instalată în mod oficial în funcţie sâmbătă, devenind cel de al 112-lea magistrat al Curţii Supreme a Statelor Unite, a anunţat joi cea mai înaltă instanţă americană.
Ceremonia va avea loc la ora locală 14.00 (21.00, ora României), la Curtea Supremă, în Washington. Aceasta cuprinde depunerea jurământului pe Constituţie şi va fi prezidată de judecătorul John Roberts. Prietenii şi familia lui Kagan vor asista la o parte a acestei ceremonii.
O altă ceremonie formală va avea loc, de asemenea, la revenirea din vacanţa judecătorească, la 1 octombrie.
Kagan, în vârstă de 50 de ani, devine, astfel, cea de a patra femeie numită în cadrul celei mai înalte instanţe juridice din ţară, după Sandra Day O'Connor, care în prezent este pensionară, Ruth Bader Ginsburg şi Sonia Sotomayor. Este pentru prima dată când trei femei fac parte concomitent din această instanţă, alături de şase bărbaţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO