Potrivit agenţiei publice de ştiri din Coreea de Nord, KCNA, Kim Jong-Un a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite pe un şantier în zona turistică Wonsan-Kalma.
Liderul de la Phenian a declarat că dezvoltarea acestei zone turistice arată determinarea Coreei de Nord în confruntarea „cu forţele ostile care încearcă să înăbuşe poporul coreean cu sancţiuni nelegiuite şi blocadă”.
Afirmaţiile lui Kim Jong-Un vin în contextul în care Administraţia SUA a luat măsuri suplimentare pentru intensificarea presiunii economice asupra Coreei de Nord. Departamentul american al Trezoreriei a sancţionat recent mai multe companii din Rusia şi China pentru presupuse încălcări ale sancţiunilor privind comerţul cu Coreea de Nord.
Săptămâna trecută, Phenianul a anunţat că încă intenţionează să implementeze acordul la care cele două părţi au ajuns pe data de 12 iunie, în urma unui summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, la Singapore.