Elicopterul olandez capturat în Libia transporta armament, susţine presa oficială libiană

Publicat: 04 03. 2011, 17:22
Actualizat: 06 11. 2012, 13:43

Trei militari olandezi au fost arestaţi duminică de armata libiană în cursul unei operaţiuni de evacuare a unor civili din Syrte, a comunicat Ministerul olandez al Apărării. Agenţia Jana nu face nicio referire la capturarea militarilor.

„Un elicopter olandez încărcat cu arme a intrat în spaţiul aerian libian şi a aterizat la Syrte, fără a avea autorizaţie. Armata libiană a confiscat acest elicopter, în care se aflau arme automate, muniţie şi echipamente de comunicaţie prin satelit”, precizează agenţia libiană.

Televiziunea libiană a prezentat imagini cu cei trei militari capturaţi, între care o femeie.

Olanda continuă „negocierile intense” pentru eliberarea militarilor, a declarat Otte Beeksma, purtătorul de cuvânt al Ministerului olandez al Apărării.

Aparatul de zbor a fost împiedicat să decoleze de persoane înarmate care i-au capturat pe cei trei militari aflaţi la bord şi doi civili, aceştia din urmă fiind eliberaţi ulterior.