Elizabeth Warren anunţă retragerea din cursa prezidenţială / Nu a decis încă pe cine va susţine

Publicat: 05 03. 2020, 21:58
Actualizat: 24 10. 2021, 20:38

„Am anunţat că îmi suspend campania prezidenţială”, a declarat Elizabeth Warren în cursul unei conferinţe de presă organizate în Cambridge, Massachusetts.

„Am un sentiment de recunoştinţă pentru fiecare persoană implicată în această luptă, pentru fiecare persoană care a încercat o nouă idee, pentru fiecare persoană care şi-a schimbat puţin noţiunea despre cum ar trebui să fie preşedintele SUA. Garantez că voi rămâne în luptă alături de oamenii care au muncit în întreaga ţară şi care au fost marginalizaţi de fiecare dată”, a precizat Elizabeth Warren, citată de CNN.

Întrebată pe cine va susţine în continuare dintre Joseph Biden şi Bernie Sanders, Elizabeth Warren a răspuns: „Mai am nevoie de puţin spaţiu de gândire, trebuie să mă mai gândesc ceva timp”.