Ellen Tauscher: Participarea României la sistemul antirachetă american permite reducerea costurilor
Participarea României şi Poloniei la sistemul american antirachetă permite reducerea costurilor noii strategii americane antibalistice şi diminuarea presiunilor asupra arhitecturii apărării antirachetă europene, afirmă subsecretarul de Stat american Ellen Tauscher.
Noua strategie americană de apărare antirachetă se va axa pe crearea unor sisteme antibalistice eficiente din punct de vedere operaţional, având costuri mai reduse şi capabile să se adapteze noilor tipuri de ameninţări.
"Unul dintre motivele pentru care am acceptat această funcţie a fost pentru a susţine eforturile Administraţiei Barack Obama de corectare a politicilor noastre de apărare. În cadrul Revizuirii Apărării Antibalistice, am iniţiat o nouă abordare în domeniul apărării antirachetă la care am lucrat în timp ce eram membră a Congresului. Acum, doresc ca sistemele de apărare antirachetă să fie eficiente din punct de vedere operaţional şi al costurilor. Iar preşediontele Obama a adăugat o a treia componentă cu care sunt de acord: sistemele trebuie să se adapteze noilor ameninţări", a declarat Ellen Tauscher, subsecretar de Stat pentru Controlul Armamentului şi Securitatea internaţională, conform unui comunicat al Departamentului de Stat.
"Aşa cum a spus secretarul de Stat, Hillary Clinton, nu vom accepta niciun fel de constrângeri privind apărarea antirachetă. Guvernul Statelor Unite va face tot posibilul pentru protejarea Americii, a forţelor noastre, a aliaţilor şi prietenilor noştri, de atacuri din partea unor ţări din afara Europei", precizează Tauscher.
"Vom continua să dezvoltăm şi să amplasăm sisteme antirachetă eficiente şi vom crea un buget - chiar şi în aceste vremuri dificile - pentru aplicarea strategiei de apărare antirachetă", precizează oficialul american.
"Dorim să protejăm întreaga Europă, nu doar unele părţi ale Europei. Dorim ca aliaţii şi prietenii noştri europeni să participe la Abordarea Europeană Adaptivă Etapizată; nu vrem să le impunem acest lucru, nu aşa fac prietenii. Apoi, am început să discutăm despre posibila cooperare antirachetă între SUA şi Rusia şi între NATO şi Rusia; dorim ca Rusia să fie parte a sistemului antirachetă mai degrabă decât să fie în afara sistemului", precizează Tauscher.
Tauscher a precizat că Statele Unite au început desfăşurarea sistemelor Aegis în Marea Mediterană, în cadrul noii strategii de apărare antirachetă.
"Până la sfârşitul anului fiscal, capacităţile regionale de apărare antirachetă vor consta din 26 de interceptoare THAAD şi 107 interceptoare SM-3. Iar România şi Polonia au acceptat să găzduiască sisteme terestre de tip SM-3. Susţinerea acordată de aceste ţări permite Statelor Unite să mute sistemele mai aproape de ameninţarea iraniană, creând capacităţi permamente de apărare antirachetă în Europa. Aceste planuri creează o sinergie şi permit reducerea costurilor şi a presiunilor asupra arhitecturii apărării antibalistice europene", subliniază Tauscher.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

