Elveţia a plătit vara trecută compensaţii băneşti lui Hannibal Kadhafi

Suma plătită în compensaţie de Elveţia, pentru a ieşi dintr-o criză diplomatică de lungă durată cu Libia, a fost creditată, vara trecută, într-un cont aflat la dispoziţia unuia dintre fiii lui Muammar Kadhafi, au dezvăluit joi autorităţile elveţiene, citate de AFP.

Urmărește
5 afișări

"La mijlocul anului, această sumă a fost transferată, cu acordul nostru, printr-o mediere germană, într-un cont libian, la dispoziţia lui Hannibal Kadhafi. La acel moment, puteam, într-adevăr, să presupunem că responsabilul sau responsabilii nu vor fi identificaţi", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului elveţian al Afacerilor Externe, Lars Knuchel.

Acesta confirma, astfel, o informaţie publicată de cotidianul La Tribune de Geneve, în ediţia electronică.

"S-a convenit ca banii să fie utilizaţi de Hannibal Kadhafi, în scopuri umanitare", a adăugat Knuchel, potrivit căruia suma a fost "transferată într-un cont, în Germania, ca o măsură de încredere, necesară în vederea eliberării lui Max Goldi".

Goldi, un elveţian, director al filialei din Libia a grupului de inginerie ABB, a fost arestat şi consemnat la reşedinţa sa din Tripoli, împreună cu un alt om de afaceri elveţian, Rachid Hamdani, la 19 iulie 2008, ca măsură de represalii la arestarea, la Geneva, a lui Hannibal Kadhafi, în baza unei plângeri depuse de doi servitori. Goldi a fost eliberat doi ani mai târziu, la 10 iunie 2010.

"Din câte ştim noi, cu câteva zile înainte de izbucnirea actualelor tulburări în Libia, banii se aflau, în continuare, în cont", a adăugat Lars Knuchel.

Elveţia a anunţat, la 16 iunie, că a transferat 1,5 milioane de franci elveţieni (1,08 milioane de euro) într-un cont bancar, în Germania, în cadrul eliberării lui Max Goldi de către Tripoli.

Înainte cu doar câteva zile, ministrul elveţian al Afacerilor Externe, Micheline Calmy-Rey, sublinia că planul de acţiune semnat pentru normalizarea relaţiilor între ţara sa şi Libia prevedea o "compensaţie", dar fără să precizeze suma. Ministrul a explicat că această sumă urma să permită despăgubirea lui Hannibal Kadhafi, pentru publicarea fotografiilor sale judiciare de către presa elveţiană.

Elveţia a ordonat, la 24 februarie, blocarea averilor pe care colonelul Muammar Kadhafi şi anturajul său le-ar putea deţine în Confederaţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici