Emiratele Arabe Unite trimit 500 de poliţişti în Bahrain, în cadrul unui contingent regional
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 14 martie.)
Emiratele Arabe Unite au trimis în Bahrain circa 500 de poliţişti, pentru a acorda asistenţă autorităţilor în eforturile de restabilire a ordinii, a anunţat, luni, ministrul de Externe al EAU, şeicul Abdallah ben Zayed, citat de AFP.
"Guvernul din Bahrain ne-a cerut ieri (duminică - n.red.) să analizăm mijloacele de a acorda asistenţă pentru reducerea tensiunilor. Am trimis deja circa 500 de poliţişti", a precizat el, înaintea unei întâlniri cu secretarul de Stat american, Hillary Clinton.
Consiliul de Cooperare din Golf (CCG) a decis trimiterea de trupe în Bahrain, după ce Arabia Saudită a trimis deja 1.000 de militari în regatul vecin, confruntat cu violenţe şi manifestaţii de amploare ale şiiţilor.
Autorităţile din Bahrain nu au confirmat oficial solicitarea de asistenţă, însă televiziunea de stat a difuzat imagini care prezintă avangarda unui contingent al forţei comune a ţărilor din Golf.
Casa Albă a cerut luni ţărilor din Golf "să dea dovadă de reţinere, să respecte drepturile locuitorilor din Bahrain şi să acţioneze în aşa fel încât să susţină dialogul".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:19
Bărbaţi prinşi când vindeau în Arad 5.500 de comprimate de ecstasy cu 27.500 de euro
-
astăzi, 09:13