Emisarul ONU Kofi Annan declară că situaţia din Siria este în continuare "inacceptabilă"

Emisarul special al ONU pentru Siria, Kofi Annan, a declarat marţi în faţa Consiliului de Securitate că situaţia din Siria continuă să fie "inacceptabilă", pronunţându-se în favoarea trimiterii urgente la faţa locului a 300 de observatori, relatează AFP.

Urmărește
3 afișări

"Sunt necesare măsuri pentru începerea rapidă a misiunii deoarece aceasta ar putea avea un impact pozitiv asupra situaţiei", a raportat Annan, ale cărui declaraţii au fost relatate pentru AFP de un diplomat aflat sub anonimat.

În faţa Consiliului de Securitate, liderul operaţiunilor de menţinere a păcii al Naţiunilor Unite, francezul Herve Ladsous, a declarat că 100 de observatori vor fi Siria într-o lună, dintre care 30 până la sfârşitul săptămânii, conform diplomatului.

Liderul observatorilor va fi numit "în următoarele zile" de secretarul general al ONU Ban Ki-moon. Generalul norvegian Robert Mood, care a negociat cu regimul sirian trimiterea observatorilor, pare a fi favoritul pentru a conduce această misiune, conform diplomaţilor.

Câţiva observatori aflaţi deja la faţa locului s-au deplasat marţi în mai multe oraşe ale ţării, dintre care Hama (centru) unde peste 30 de civili au fost ucişi cu o zi înainte de forţele regimului Bashar al-Assad în pofida acordului de încetare a locului.

Aceştia sunt înzestraţi cu supravegherea încetării focului prevăzută în cadrul unui plan de ieşire din criză propus de emisarul internaţional Kofi Annan şi cu sprijinirea aplicării celorlalte puncte: revenirea armatei în cazărmi, eliberarea deţinuţilor politici, pornirea unui dialog politic între putere şi opoziţie.

Conform unui responsabil al echipei ONU, Neeraj Singh, 11 reprezentanţi ai Căştilor albastre se află pe teren, dintre care doi sunt la Homs (centru), oraş-simbol al represiunii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici