Cei doi au discutat aproximativ o oră în Biblioteca papală din Palatul Apostolic de la Vatican, de aproape două ori mai mult decât durează în mod obişniuit o întâlnire cu şefii de state şi de guverne.
Aceştia au vorbit despre ”protecţia mediului, migraţie şi angajamentele multilaterale în rezolvarea şi prevenirea conflictelor, în special în legătură cu dezarmarea”, se spune într-un comunicat al Vaticanului.
De asemenea, au discutat şi despre cum s-ar putea rezolva conflictele din Orientul Mijlociu şi Africa, precum şi despre viitorul Europei, se mai arată în comunicat.
La sfârşitul întrevederii, Macron i-a dăruit Papei o copie rară a unei cărţi scrise în 1936 de Georges Bernanos ce se numeşte ”Jurnalul unui Preot de la Ţară”.
”Am citit de mai multe ori această carte şi mi-a dat mereu o stare de bine. Este o carte la care ţin foarte mult”, i-a transmis Papa preşedintelui Macron, în vârstă de 40 de ani, care a fost însoţit de soţia sa Brigitte.
Papa Francisc la rândul său i-a oferit lui Macron un medalion reprezentându-l pe Martin cel Milostiv, un preot din secolul al IV-lea, care îşi taie mantaua pe jumătate pentru a i-o oferi unui cerşetor.
Foto: Hepta