Oficialul rus a reamintit presei că Vladimir Putin l-a invitat pe preşedintele francez să viziteze Rusia în cadrul primei întrevederi a celor doi lideri de la începutului verii.
Potrivit lui Ushakov, Putin l-a invitat pe Macron în timpul unei conversaţii telefonice ce a avut loc în luna septembrie să participe la forumul internaţional din 2018.
Palatul Elysee confirmă planul lui Macron de a vizita Rusia în 2018
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, are în plan efectuarea unei vizite oficiale în Rusia, în primele şase luni ale lui 2018, a anunţat serviciul de presă al Palatului Elysee, citat de Tass.
Palatul Elysee a transmis aceste informaţii după ce a fost chestionat în privinţa unei posibile participări a lui Macron la Forumul Economic Internaţional din Sankt Petersburg, programat în mai 2018.
Serviciul de presă al Palatului Elysee nu a specificat însă data exactă la care preşedintele va vizita Rusia şi pe care dintre oraşele ruse le va vizita: ”În acest moment, nu avem detalii în privinţa datei şi a locurilor vizitei sale”.
Citeşte şi: Personajul din clipul ”Cristi, bă, Cristi” a fost reţinut pentru că a condus fără permis | VIDEO
Citeşte şi: JAF de peste un milion de euro: Nouă români urmează să fie anchetaţi în Franţa pentru furt
Citeşte şi: Iranul ameninţă SUA cu cu o reacţie „nimicitoare” în cazul catalogării Gardienilor Revoluţiei drept grup terorist
Citeşte şi: Iohannis: Brigada Multinaţională Sud-Est Craiova, operaţională complet la sfârşitul anului 2018
Citeşte şi: Administraţia Donald Trump anulează o serie de măsuri ecologice adoptate de Barack Obama