- Home
- Externe
- PARIS, (12.07.2023, 19:28)
- Mihai Draghici
Emmanuel Macron înţelege exigenţele Ucrainei, dar notează că NATO a confirmat direcţia integrării
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat miercuri, la finalul summitului de la Vilnius, că înţelege cerinţele omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, subliniind că, deşi NATO nu a fixat un termen clar, a confirmat parcursul Ucranei în sensul integrării.

Sursa foto: AP / Mediafax Foto
"Este legitim ca preşedintele ucrainean să fie exigent cu noi, pentru că el luptă pe teren, armata sa este angajată în confruntări şi el apără integritatea teritorială şi suveranitatea poporului său", a declarat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Monde.
"Summitul NATO a permis confirmarea angajamentelor militare pe termen scurt, care vor ajuta la modificarea cursului contraofensivei, pentru a o face mai eficientă. În plus, summitul a reafirmat că drumul Ucrainei spre NATO există (...)", a subliniat Macron.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reafirmat, miercuri, nemulţumirea privind lipsa de angajament din partea NATO, insistând că Ucraina ar fi trebuit să primească perspective clare de aderare. "Rezultatele summitului NATO sunt bune, dacă ar fi fost şi o invitaţie de aderare la NATO, ar fi fost perfect. Ucraina înţelege că nu poate fi membră NATO în cursul unui război", a afirmat Zelenski.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Alianţa Nord-Atlantică a stabilit, în principiu, că Ucraina va putea deveni membră la un moment dat, precizând însă că aderarea se va produce după încheierea războiului cu Rusia, când toate statele aliate vor fi de acord şi când Kievul va îndeplini criteriile politice şi militare.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe