Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, le-a adus, sâmbătă, un omagiu victimelor atacurilor teroriste produse pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite, liderul de la Paris afirmând că lupta pentru libertate va continua.
„Nu vom uita niciodată. Vom lupta mereu pentru libertate”, a declarat Emmanuel Macron, într-un mesaj postat pe Twitter în limbile franceză şi engleză.
Emmanuel Macron a difuzat o înregistrare video care arată drapelul SUA montat la Palatul Élysée, alături de steagul Franţei şi de cel al Uniunii Europene.
Statele Unite comemorează sâmbătă 20 de ani de la producerea atentatelor comise în oraşele New York şi Washington, atribuite reţelei teroriste Al-Qaida şi soldate cu 2.977 de morţi şi aproximativ 25.000 de răniţi.