Prima pagină » Știri externe » Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi, mesaje de solidaritate în cursul vizitei la Kiev

Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi, mesaje de solidaritate în cursul vizitei la Kiev

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi premierul Italiei, Mario Draghi, au reafirmat, în cursul vizitei în Ucraina, solidaritatea Uniunii Europene cu poporul ucrainean, în contextul conflictului militar cu Rusia.
Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi, mesaje de solidaritate în cursul vizitei la Kiev

Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi au ajuns joi dimineaţă în Ucraina. S-au deplasat în Irpin, o localitate situată la periferia vestică a Kievului în care au fost semnalate masacre comise de trupele ruse, iar apoi vor discuta cu preşedintele Volodimir Zelenski în capitala Ucrainei.

„Vom vizita un loc în care a avut loc un masacru de război, iar apoi vom purta discuţiile prevăzute cu preşedintele Zelenski. Adresez un mesaj de unitate europeană poporului ucrainean, de susţinere, atât în prezent, cât şi în viitor, săptămânile următoare vor fi săptămâni dificile”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit postului BFMTV.

La rândul său, cancelarul german, Olaf Scholz, a evidenţiat importanţa continuării oferii de asistenţă Ucrainei, în conflictul cu Rusia. „Este important, în contextul în care ajung la Kiev liderii a trei ţări mari, care sunt fondatoare ale comunităţii economice europene, să arătăm susţinere pentru cetăţenii Ucrainei în aceast situaţie cu totul specială”, a afirmat Olaf Scholz, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Nu vrem să arătăm doar solidaritate, ci şi să ne asigurăm că ajutorul pe care îl organizăm, financiar, umanitar, dar şi în materie de armament, să poată continua. Vom continua susţinerea cât va fi necesar pentru lupta de independenţă a Ucrainei”, a subliniat Olaf Scholz.

„Lumea este de partea dumneavoastră”, a declarat premierul Italiei, Mario Draghi, cu ocazia discuţiilor cu localnici, în Irpin, potrivit agenţiei ANSA.