Emmanuel Macron susţine aspiraţia Finlandei de a deveni membră a NATO

Publicat: 12 05. 2022, 21:54
Actualizat: 18 03. 2023, 01:44

Franţa susţine aspiraţiile Finlandei de a deveni membră NATO, i-a transmis joi seară preşedintele Emmanuel Macron omologului său finlandez, Sauli Niinisto, într-o conversaţie telefonică.

Administraţia Franţei susţine „total opţiunea suverană a Finlandei de a adera la Alianţa Nord-Atlantică”, a comunicat Palatul Elysee, conform cotidianului Le Monde, după conversaţia preşedintelui Emmanuel Macron cu omologul său din Finlanda, Sauli Niinisto.

Anterior, Germania a transmis un mesaj similar de susţinere Finlandei.

Preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö, şi premierul Sanna Marin au anunţat joi dimineaţă că intenţionează să depună o solicitare formală pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. Finlanda şi Suedia au început să analizeze posibilităţi de a deveni membre NATO în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina.

Aderarea Finlandei la NATO va fi o „ameninţare evidentă” pentru Rusia, a reacţionat Administraţia Vladimir Putin.