Epidemia COVID-19: Peste 3.500 de cazuri au fost confirmate în afara Chinei. Lista celor mai afectate ţări din principalele regiuni ale lumii

Publicat: 27 02. 2020, 10:13
Actualizat: 04 06. 2020, 16:36

Miercuri, pentru prima dată, numărul de cazuri zilnice de coronavirus raportate în afara Chinei a depăşit numărul celor raportate în ţara în care a început focarul, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Virusul a ajuns acum în aproape 50 de ţări şi teritorii din afara Chinei continentale, cu peste 3.500 de infecţii înregistrate şi cel puţin 57 de decese, transmite CNN.

Virusul a ajuns pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii.

Cele mai afectate ţări din fiecare regiune a lumii sunt:

Africa: Algeria, Egipt; 1 caz fiecare
Asia: China – 78.497 cazuri, 2.744 de decese
Asia (în afara Chinei): Coreea de Sud – 1.595 cazuri, 13 decese
Australasia: Australia – 22 cazuri
Europa: Italia – 400 de cazuri, 12 decese
Orientul Mijlociu: Iran – 139 cazuri, 19 decese
America de Nord: Statele Unite – 60 de cazuri
America de Sud: Brazilia – 1 caz.