Erdogan continuă epurările, la trei ani de la lovitura eşuată de stat: Autorităţile din Turcia au ordonat arestarea a 122 de militari
Ankara îl acuză pe clericul musulman Fethullah Gulen că s-ar afla în spatele loviturii de stat, însă acesta a negat în repetate rânduri acuzaţiile. Poliţia a lansat o operaţiune la Istanbul, potrivit procurorilor. O altă operaţiune în acest dosar are loc în provinciile Izmir şi Konya.
La trei ani de la lovitura eşuată de stat, peste 77.000 de persoane au fost arestate şi aşteaptă să fie trimise în judecată şi aproape 150.000 de funcţionari publici şi militari au fost destituiţi sau suspendaţi din funcţii.
Grupurile care militează pentru respectarea drepturilor omului, dar şi aliaţii occidentali ai Turciei au criticat în repetate rânduri acţiunile autorităţilor şi l-au acuzat pe preşedintele Erdogan că se foloseşte de pretextul loviturii eşuate de stat pentru a reprima opoziţia.
Guvernul de la Ankara susţine, însă, că măsurile de securitate sunt necesare din cauza severităţii situaţiei cu care Turcia se confruntă şi a promis că va eradica gruparea lui Gulen.