Eşec al negocierilor între preşedintele yemenit şi un comandant militar disident

Publicat: 25 03. 2011, 18:03
Actualizat: 06 11. 2012, 13:55

„Preşedintele Ali Abdallah Saleh şi generalul Mohsen Ali al-Ahmar au participat, joi, la o întâlnire care a avut scopul de a-i apropia, de a preveni disidenţele în cadrul armatei şi de a examina mecanismele unui transfer de putere, în funcţie de iniţiativele politice în curs”, a declarat una dintre aceste surse.

„Dar această întâlnire a eşuat să dezamorseze criza sau să apropie punctele de vedere ale celor două părţi”, a declarat o altă sursă, ale cărei afirmaţii au fost confirmate de prima sursă.

Întâlnirea a avut loc la reşedinţa vicepreşedintelui Abd Rabbo Mansour, în prezenţa preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Consiliului consultativ (Majlis al-Shura), potrivit acestor surse.

Eşecul întâlnirii explică tonul deosebit de vehement al preşedintelui Saleh, într-un discurs susţinut vineri, la Sanaa, contra opoziţiei parlamentare, care sprijină mişcarea populară de contestare cerând plecarea acestuia de la putere.