Prima pagină » Știri externe » Eşec puternic pentru social-democraţii cancelarului german Olaf Scholz

Eşec puternic pentru social-democraţii cancelarului german Olaf Scholz

Eşec puternic pentru social-democraţii cancelarului german Olaf Scholz

Social-democraţii cancelarului german Olaf Scholz au suferit duminică un puternic eşec în alegerile locale la Berlin, rămânând în urma conservatorilor din opoziţie pentru prima dată în peste două decenii, relatează AFP.

Eşecul vine în contextul în care Scholz se confruntă cu numeroase critici legate de sprijinul său militar ezitant pentru Ucraina.

Într-o reluare a alegerilor din 2021, ordonată de instanţă, partidul cancelarului a alunecat la cel mai slab rezultat postbelic în capitală, unde a deţinut primăria din 2001.

Social-democraţii au obţinut aproximativ 18% din voturi, potrivit primelor estimări ale televiziunilor publice ARD şi ZDF, în scădere de la 21,4% în 2021.

Partidul conservator CDU, aflat în opoziţie în oraş şi în parlamentul federal, a urcat la aproximativ 28%, de la 18%.

Berlinul, unul dintre cele 16 landuri federale ale ţării, a fost obligat de instanţe să se întoarcă la urne după ce s-a constatat că alegerile din 2021 nu au respectat standardele democratice de bază, pe fondul unor probleme de vot generalizate.

Rezultatul de duminică pune sub semnul întrebării continuarea coaliţiei conduse de social-democraţi şi de actualul primar Franziska Giffey.