Eşecul "echipei diplomatice" trimise în Libia, criticat de presa britanică
Presa din Marea Britanie critica vehement luni eşecul "echipei diplomatice" trimise de Londra în Libia pentru a stabili contacte cu opoziţia, resimţit ca o adevărată "umilire", transmite AFP.
După "această misiune care s-a terminat brusc", Marea Britanie este "roşie de confuzie", titra cotidianul conservator The Times.
"Marea Britanie a fost umilită noaptea trecută de difuzarea de către televiziunea de stat libiană" a înregistrării convorbirii telefonice între ambasadorul britanic de la Tripoli şi un lider rebel, pentru a obţine eliberarea diplomatului şi a celor şapte membri ai forţelor speciale britanice (SAS), arestaţi la scurt timp după sosirea lor în Libia, a continuat ziarul. "Este un timp pentru îndrăzneală şi un timp pentru diplomaţie", scrie publicaţia, adăugând că acest episod "a arătat că amestecarea celor două poate fi o greşeală umilitoare".
Cuvântul "umilire" apărea şi pe prima pagină a Daily Telegraph. Cotidianul a denunţat în special faptul că această "gafă" l-a ajutat pe Kadhafi în propaganda sa privind alierea insurgenţilor cu Guvernele occidentale.
"Saga acestor «diplomaţi» britanici (...) s-a transformat rapid într-o farsă", notează şi The Guardian (de stânga), "lăsându-l pe premierul" David Cameron, "roşu la faţă şi panicat".
"Această operaţiune făcută de mântuială" trebuia să "arate că Guvernul (britanic) conduce" răspunsul european la criza libiană, subliniază cotidianul.
Potrivit Financial Times, "eşecul SAS îi afectează negativ pe conservatori".
Cazul apărea şi pe prima pagină a tabloidelor, începând cu Daily Mail, care scria că expediţia s-a terminat într-un registru de "farsă". "În haos", titra Daily Express, în timp ce Daily Mirror consacra jumătate din prima sa pagină "fiasco-ului libian".
Duminică, Ministerul britanic al Afacerilor Externe a anunţat că o "mică echipă de diplomaţi britanici", trimisă la Benghazi pentru a "stabili contacte cu opoziţia", "a întâmpinat probleme".
Dar potrivit opoziţiei libiene, grupul a fost de fapt arestat după sosirea sa într-o zonă controlată de insurgenţi, pentru că intrase în ţară fără un acord prealabil. Cei opt membri ai misiunii au fost apoi eliberaţi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat