„Acest fond este unic”, a declarat secretarul general. „Cu o durată de 15 ani, Fondul de Inovare al NATO va contribui la aducerea la viaţă a acelor tehnologii incipiente care au puterea de a ne transforma securitatea în deceniile următoare, consolidând ecosistemul de inovare al Alianţei şi susţinând securitatea miliardului nostru de cetăţeni”.
Fondul va investi 1 miliard de euro în start-up-uri aflate la început de drum şi în alte fonduri de capital de risc care dezvoltă tehnologii emergente cu dublă utilizare, prioritare pentru NATO. Printre acestea se numără: inteligenţa artificială; procesarea de date mari; tehnologiile cuantică; autonomia; biotehnologia şi îmbunătăţirea umană; materiale noi; energie; propulsie şi spaţiu.
Fondul va completa Acceleratorul de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord al NATO – sau DIANA – care va sprijini dezvoltarea şi adaptarea tehnologiilor emergente cu dublă utilizare la provocările critice în materie de securitate şi apărare. De asemenea, s-au înregistrat progrese semnificative pentru DIANA în cadrul Summitului de la Madrid din 2022, unde aliaţii au convenit că inovatorii care participă la programele DIANA vor avea acces la o reţea de peste 9 centre de accelerare şi peste 63 de centre de testare în Europa şi America de Nord.