Prima pagină » Life-Inedit » „Eu doar am glumit, poţi să scoţi bebeluşul afară din sală”. Un bebeluş care plângea a fost „dat afară” de Donald Trump, la scurt timp după ce declarase că iubeşte copiii – VIDEO

„Eu doar am glumit, poţi să scoţi bebeluşul afară din sală”. Un bebeluş care plângea a fost „dat afară” de Donald Trump, la scurt timp după ce declarase că iubeşte copiii – VIDEO

Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a dat afară din sala în care ţinea un discurs, un bebeluş care plângea, după ce cu doar câteva minute în urmă a declarat că iubeşte copiii, potrivit DailyMail.

Cu toate că, iniţial, Donald Trump nu părea deranjat de faptul că bebeluşul nu stătea liniştit şi a asigurat-o pe mamă că nu este nicio problemă, după câteva minute, magnatul a afirmat că totul a fost o glumă şi că nu vrea un copil care plânge să-i întrerupă constant discursul, potrivit DailyMail.

 „Nu-ţi face probleme din cauza copilului, iubesc copiii. Ador copiii, aud acel copil plângând şi îmi place. Ce copil frumos! Stai liniştită! Uite, mama aleargă. Stai liniştită! E tânăr, e frumos, e sănătos. Exact asta ne dorim.”

La scurt timp, atunci când bebeluşul a început din nou să plângă, Donald Trump şi-a schimbat părerea. “De fapt, eu doar am glumit! Poţi să scoţi bebeluşul afară din sală! Cred că m-a crezut cu adevărat când am spus că iubesc să aud un bebeluş plângând în timp ce eu vorbesc”, a declarat acesta.

Acesta nu este singurul incident pe care l-a avut Trump cu un bebeluş. Cu câteva zile în urmă, candidatul republican a fost fotografiat într-o ipostază în care ţinea doi copii în braţe. În momentul în care cei doi au ajuns în braţele miliardarului, aceştia au început să plângă de mama focului. 

 

 

 

 

 

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da