Eurodeputaţii cer regândirea strategiei UE pentru a ajuta Egiptul în procesul de tranziţie

Eurodeputaţii au adoptat joi o rezoluţie, în contextul schimbărilor majore din Egipt, cerând Uniunii Europene să îşi regândească strategia politică şi financiară, pentru a asista această ţară în procesul de tranziţie, inclusiv la organizarea alegerilor libere, informează un comunicat emis de PE.

Urmărește
8 afișări

Parlamentarii europeni solicită inclusiv îngheţarea activelor tuturor liderilor egipteni responsabili de deturnarea fondurilor în Egipt.

De asemenea, Conferinţa preşedinţilor a decis joi aprobarea unei delegaţii PE care va vizita Egiptul în săptămânile următoare.

"Demisia preşedintelui Hosni Mubarak a deschis o nouă etapă în cadrul tranziţiei politice din Egipt", iar forţele armate trebuie să joace acum un rol constructiv în evitarea continuării violenţelor şi în facilitarea procesului politic, inclusiv menţinerea tratatului de pace cu Israel.

Până nu demult, "stabilitatea a umbrit valorile democraţiei, ale justiţiei sociale şi ale drepturilor omului în relaţiile UE şi ale statelor sale membre cu vecinii de la sud". Din acest motiv, deputaţii doresc să asigure că toate clauzele referitoare la drepturile omului din acordurile de asociere cu ţări terţe vor fi aplicate în mod sistematic în viitor.

O altă lecţie pe care Europa a fost nevoită să o înveţe se referă la eşecul politicii UE faţă de ţările din spaţiul sud-mediteranean. Rezoluţia PE solicită o revizuire a Politicii europene de vecinătate (PEV), care va trebui să pună un accent mai mare pe independenţa sistemului judiciar, lupta împotriva corupţiei, respectarea drepturilor fundamentale. În plus, ţările partenere PEV ar trebui să îndeplinească anumite criterii politice pentru a putea beneficia de "statutul avansat" în relaţia cu UE.

Instrumentele financiare ale UE pentru acţiunea externă, în special IEVP (Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat), IEDDO (Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului) pot juca un rol esenţial, consideră deputaţii, solicitând consolidarea acestora, pentru a putea fi utilizate în mod efectiv şi cu consecvenţă în aceste circumstanţe excepţionale.

O altă propunere din partea deputaţilor este "constituirea unui grup operativ", cu participarea Parlamentului European, pentru a răspunde nevoii de sprijinire a procesului de tranziţie către democraţie, adresată de către actorii implicaţi în schimbările democratice, în special cu privire la alegerile libere şi democratice şi la consolidarea instituţională, inclusiv a independenţei puterii judecătoreşti.

Uniunea pentru Mediterana, care ar fi trebuit să consolideze politica UE în regiune, "s-a dovedit lipsită de eficacitate în ceea ce priveşte contracararea neîncrederii crescânde şi satisfacerea nevoilor de bază ale popoarelor în cauză". Deputaţii solicită Uniunii pentru Mediterana să analizeze evenimentele recente şi să acţioneze urgent pentru a prezenta propuneri referitoare la cea mai bună modalitate de promovare a democraţiei şi a drepturilor omului în statele sale membre şi în regiune şi la posibilele reforme care să aibă drept obiectiv consolidarea şi eficientizarea propriului său rol.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici