Eurodeputaţii denunţă hotărârea Danemarcei de a restabili controalele la frontieră
„Cerem Guvernului danez să aştepte evaluarea Comisiei Europene înainte de a lua noi măsuri”, a declarat liderul grupului socialist din Parlament, germanul Martin Schulz.
„Restabilirea controalelor la frontiere şi restrângerea libertăţii de mişcare a cetăţenilor europeni este pe cale să devină o nouă tendinţă în Europa, atât pentru guvernele liberale, cât şi pentru cele conservatoare, în apropierea alegerilor”, a denunţat el, referindu-se la proiectele de reformare a spaţiului Schengen, pentru care fac presiuni Franţa şi Italia.
Liderul grupului liberal-democrat în Parlament, Guy Verhofstadt, şi-a exprimat „regretul profund” faţă de această hotărâre. „Riscurile de tulburare a ordinii publice nu pot fi prevenite în mod eficient de măsuri cu caracter pur naţional la frontiere”, a apreciat acesta, pledând pentru o „abordare europeană”.
Măsurile daneze „merg împotriva spiritului tratatelor”, a denunţat deputatul liberal român Renate Weber, „chiar dacă ar fi conforme din punct de vedere legal”.
Comisia Europeană (CE) a cerut, miercuri, autorităţilor daneze explicaţii asupra hotărârii de a reintroduce controalele la frontierele naţionale şi a avertizat împotriva oricărei încălcări a principiului liberei circulaţii.
„Am cerut clarificări şi explicaţii autorităţilor daneze asupra acestei decizii”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, Pia Ahrenkilde Hansen.
„Comisia nu va accepta nicio punere în discuţie a principiilor liberei circulaţii a bunurilor şi persoanelor în Uniunea Europeană (UE)”, a avertizat ea.
Danemarca a anunţat, miercuri, hotărârea sa de a restabili „cât mai rapid” controalele vamale la frontierele Danemarcei. „Nu vom restabili controalele paşapoartelor şi persoanelor”, a precizat, joi, la Bruxelles, ministrul danez al Integrării, Soeren Pind.
„Tot ceea ce am hotărât va respecta regulile Schengen”, a spus el, referindu-se în mod special la „o activitate a vameşilor de controlare a vehiculelor care par suspecte”.