Europa de Est, afectată de furtuni de zăpadă şi rafale violente de vânt

Drumuri au fost închise, trenuri şi zboruri anulate, iar alimentarea cu energie întreruptă, în acest weekend, în Europa de Est, din cauza unor furtuni de zăpadă care creat haos în mai multe ţări din regiune, relatează AP în pagina electronică.

Urmărește
3626 afișări
Imaginea articolului Europa de Est, afectată de furtuni de zăpadă şi rafale violente de vânt

Europa de Est, afectată de furtuni de zăpadă şi rafale violente de vânt

Zăpada a acoperit părţi din România, Serbia, Cehia, Bulgaria şi Polonia, iar pe coastele Croaţiei la Adriatica se înregistrau temperaturi deosebit de reci şi rafale violente de vânt.

Ministerul român al Transporturilor a anunţat că 12 drumuri au fost închise duminică, din cauza ninsorilor abundente, iar trei porturi de la Marea Neagră au fost închise din cauza rafalelor puternice de vânt. Autorităţile feroviare au anunţat că 20 de trenuri au fost anulate. Cel puţin trei zboruri au fost, de asemenea, anulate.

Aproximativ 14 comunităţi din România au fost afectate de pene de curent, iar Ministerul Educaţiei a anunţat că şcolile din Bucureşti şi din alte regiuni din sud rămân închise luni.

Potrivit Ministerului de Interne, 6.000 de ofiţeri ajută la îndepărtarea zăpezii.

Acest val de frig a afectat şi alte ţări, provocând probleme în traficul rutier şi pene în alimentarea cu electricitate.

Ministerul polonez de Interne anunţa vineri că 72 de persoane au murit de frig începând din noiembrie, când temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius, iar alte 29 de persoane au murit prin asfixiere, din cauza fumului degajat de cărbuni folosiţi la încălzit.

În Bulgaria stratul de zăpadă a atins până la 38 de centimetri, iar temperaturile au coborât până la minus zece grade Celsius.

Sute de refugiaţi, dinspre din Macedonia, au înfruntat duminică, pe jos, zăpada şi frigul, pentru a ajunge la centrul de înregistrare de la Presevo, în sudul Serbiei.

Milica Nikolic, un medic de la centrul de înregistrare, a avertizat că refugiaţii riscă să facă degerături din cauza frigului. Lucrători umanitari ofereau duminică, în tabără, ceai şi supă calde migranţilor, înainte ca aceştia să-şi continue drumul către Europa de Vest.

Temperaturi negative şi rafale puternice de vânt se înregistrau şi pe coastele Croaţiei la Marea Adriatică, perturbând unele linii de feribot şi traficul aerian în oraşul de coastă Dubrovnik.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici