Europenii, divizaţi asupra austerităţii, au promis la Milano să facă mai mult pentru tineri

Franţa, Italia şi Germania şi-au menţinut poziţiile antagoniste în domeniul disciplinei bugetare şi au promis, alături de reprezentanţii europeni, să consolideze lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, miercuri, într-o Conferinţă europeană la Milano.

Urmărește
142 afișări
Imaginea articolului Europenii, divizaţi asupra austerităţii, au promis la Milano să facă mai mult pentru tineri

Europenii, divizaţi asupra austerităţii, au promis la Milano să facă mai mult pentru tineri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aflat sub presiune de mai multe zile din cauza depăşirilor bugetare ale Franţei, François Hollande a declarat pentru presă că, la Milano s-a discutat despre "ocuparea forţei de muncă, creşterea (economică), (dar) nu despre buget, chiar dacă bugetele pot avea un efect asupra creşterii" economice.

Subiectul, a amintit el, se va afla pe masă la viitorul Consiliu European, prevăzut în perioada 23-24 octombrie, la Bruxelles, un nou summit care se anunţă deja furtunos.

Până atunci, faţă de cancelarul german Angela Merkel, susţinătoarea aprigă a ortodoxiei bugetare, el a ţinut să sublinieze că Franţa va face "astfel încât să-şi respecte angajamentele asumate şi să utilizeze toate flexibilităţile prevăzute" în ceea ce priveşte bugetul său pe 2015, ameninţat să fie respins de către Comisia Europeană (CE).

Preşedintele Consiliului italian Matteo Renzi, care s-a aflat la originea acestui mini-summit asupra ocupării forţei de muncă, a depus eforturi să se prezinte drept un elev silitor.

Este "just" ca Italia, care are o problemă de "credibilitate", să se conformeze regulei privind nivelul de 3% al deficitului public raportat la Produsul Intern Brut (PIB), a declarat el, precizând în trecere că acesta va fi chiar de 2,9% în viitorul buget, deşi această regulă bugetară a fost "concepută în altă lume".

Astfel cancelarul german va fi mulţumit. Merkel a spus că ea crede că "în aceste două ţări, vor fi efectuate reforme serioase" şi că are "deplină încredere în faptul că fiecare va fi conştient de responsabilităţile sale".

Încă de la sosirea în capitala lombardă, preşedintele francez a pledat în favoarea aplicării unei pauze în politicile de austeritate, acuzate de agravarea crizei din Europa.

"Este necesară o ajustare a ritmului politicilor bugetare raportat la miza creşterii (economice). În prezent, ea este cea ameninţată şi, deci, către ea este necesar să ne îndreptăm, pentru că suntem vizaţi cu toţii", a declarat Hollande.

Dezabaterea asupra continuării politicii de austeritate în Europa este tot mai puternică, pe măsură ce indicatorii economice se degradează. Motorul economic german se confruntă, la rândul său, cu eşecuri, odată cu un recul - fără precedent în ultimii cinci ani - al producţiei industriale.

- "Să se meargă până la 20 de miliarde"

Gazda reuniunii, Matteo Renzi a pledat pentru schimbări în politica economică, dar a profitat de conferinţa de presă, alături de cancelarul german, preşedintele francez, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, pentru a reitera că Italia "va aplica reformele" promise, deoarece "are nevoie să se schimbe".

El a precizat că "Jobs Act", o lege privind reformarea pieţiei muncii, urma să fie adoptat miercuri seara, printr-un vot de încredere în Senat, primind felicitări din partea lui Merkel şi reprezentanţilor europeni.

Diverse dispozitive menite să favorizeze angajarea tinerilor au fost examinate în cadrul Conferinţei, inclusiv o anvelopă de şase miliarde de euro, deblocată de către Bruxelles pentru o perioadă de doi ani (2014-2015).

Aceste fonduri sunt menite să servească la crearea "unei garanţii pentru tineret", adoptate în aprilie 2013, care stabileşte ca regulă ca niciun tânăr cu vârsta sub 25 de ani să nu rămână mai mult de patru luni fără o propunere (angajare, formare, stagiu) la sfârşitul şcolii sau în cazul pierderii locului de muncă.

François Hollande, după ce a cerut anterior alocarea a "20 de miliarde de euro" în acest sens şi "simplificarea procedurilor", a recunoscut că ar fi mai bine ca "fondurile care au fost degajate să fie consumate".

O concesie faţă de cancelarul german, în opinia căreia, "la ora actuală, problema nu este că nu ajung banii: problema este că ei trebuie să circule".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici