„Vom manifesta mâine (luni) la ora 18.00 (19.00 ora României) la Copenhaga. Pe Facebook, 300 de persoane au spus că vor participa”, a anunţat duminică organizatorul acestei reuniuni, Nicolai Sennels, un psiholog şcolar.
Mişcarea Pegida („Patrioţi europeni împotriva islamizării Occidentului”) a luat fiinţă în Germania în octombrie. În prezent, aceasta s-a răspândit şi în alte ţări europene.
La 12 ianuarie, aproximativ 200 de persoane care şi-au declarat apartenenţa la această mişcare au defilat împotriva islamului la Oslo.
Pegida a decis să îşi anuleze manifestaţia săptămânală de luni de la Dresda după o ameninţare cu moartea venind din partea grupării Stat Islamic împotriva unuia dintre organizatori.
Poliţia germană a „interzis orice reuniune publică în aer liber”, luni, la Dresda din cauza unui „risc terorist concret” la această manifestaţie.
În Danemarca, „obiectivul este de a oferi clasei de mijloc o şansă de a-şi exprima îngrijorarea faţă de un islam violent”, a explicat Sennels. Potrivit lui este vorba despre primul marş „de acest gen” organizat în această ţară.