Europenii nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere: "Ianukovici este pe punctul de a-şi pune ţara într-o situaţie de vulnerabilitate extremă"

Liderii europeni nu au reuşit joi seară să convingă Ucraina să semneze un acord de asociere istoric cu UE, la finalul unei noi zile de negocieri. "Din nefericire, se pare că argumentele" în favoarea semnării "nu au ajuns la preşedinte", Viktor Ianukovici, a declarat preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite.

Urmărește
1376 afișări
Imaginea articolului Europenii nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere: "Ianukovici este pe punctul de a-şi pune ţara într-o situaţie de vulnerabilitate extremă"

Europenii nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Până în prezent, poziţiile nu s-au schimbat", a adăugat ea la finalul unei cine între şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de state UE şi ai celor şase foste republici sovietice membre ale Parteneriatului oriental.

"Situaţia nu s-a schimbat fundamental" într-o săptămână "şi sunt puţine şanse" ca acordul să fie semnat vineri, a confirmat o sursă diplomatică.

"Statele membre au ascultat din nou argumentele preşedintelui ucrainean. Din nefericire, el nu vorbeşte de acord, sau de semnare, ci de problemele economice ale Ucrainei, a explicat Grybauskaite, care asigură preşedinţia semestrială a UE.

"El vrea ca aceste probleme să fie rezolvate de UE şi Rusia împreună", a subliniat ea, în timp ce Ianukovici, care oscilează între Bruxelles şi Moscova, a propus săptămâna trecută ca un acord de asociere cu UE să fie discutat în trei între Kiev, Bruxelles şi Moscova. Această cerere a fost respinsă de UE, care susţine caracterul bilateral al acordurilor sale de asociere.

Noile state membre din estul Europei "au explicat câ în decursul ultimilor 15 ani, au făcut progrese tocmai datorită acestui gen de acorduri" prealabile intrării lor în UE în 2004, a declarat preşedinta Lituaniei.

În pofida acestor explicaţii şi a unei serii de întâlniri cu lideri europeni, preşedintele Viktor Ianukovici a rămas inflexibil.

Menit să contribuie la modernizarea politică şi economică a acestei ţări cu 46 de milioane de locuitori, acordul include o secţiune comercială importantă care ar permite deschiderea unei vaste pieţe europene.

Însă Kievul, care rămâne foarte dependent de Rusia pentru exporturile sale şi livrările de gaz, a preferat să renunţe la acest acord săptămâna trecută în faţa ameninţărilor ruse.

Joi seară, de la sosirea sa la Vilnius, Ianukovici s-a întâlnit timp de mai bine de o oră cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi al Comisiei, Jose Manuel Barroso, înainte de cină.

"Am slabe speranţe că vom reuşi de data aceasta, însă uşa rămâne deschisă", a declarat cancelarul german, Angela Merkel, care urmează să se întâlnească cu Ianukovici vineri dimineaţă înainte de reluarea lucrărilor summitului.

Jocul se desfăşoară în continuare şi în Ucraina. Opozanta arestată Iulia Timoşenko, a cărui eliberare a fost mereu o condiţie esenţială impusă de UE, a cerut liderilor europeni să "libereze Ucraina" semnând acordul "fără condiţii".

Răzgândirea Kievului a provocat furia opoziţiei pro-europene care protestează de mai multe zile în piaţa Independenţei, în centrul capitalei.

"Vrem schimbări, vrem să trăim alături de familia europeană, cu reguli europene, un nivel de trai european", a declarat joi la Vilnius Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei.

"Preşedintele Ianukovici este pe punctul de a pune ţara sa într-o situaţie de vulnerabilitate extremă deoarece a pierdut posibilitatea de a o ancora la Europa iar acum este în derivă. Însă în ce direcţie (...) către est sau în jos, nu ştiu", a comentat liderul diplomaţiei suedeze Carl Bildt.

UE afirmă constant că acordul nu este "pe masă" doar în timpul summitului, ci că va rămâne disponibil şi după, sugerând că ar putea fi încă semnat în următoarele luni, mai ales în timpul summitului UE-Ucraina prevăzut pentru februarie 2014.

Însă pentru moment, europenii se pare că vor trebui să se mulţumească la Vilnius cu parafarea a două acorduri de asociere, cu Georgia şi cu Moldova. Semnarea definitivă va avea loc în câteva luni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici