„Evitaţi să folosiţi cuptorul cu microunde pentru internet mai rapid”. Ce sfaturi primesc britanicii de la autorităţi

Publicat: 25 03. 2020, 10:28
Actualizat: 25 03. 2020, 13:08
În căutarea unui mod de a se distra, de a ţine legătura cu prietenii sau de a lucra de acasă, folosirea internetului a crescut 20% în ultima perioadă în Regatul Unit, potrivit BBC.
 
Oficiulul Comunicaţiilor britanic, Ofcom, le-a transmis cetăţenilor cum pot proceda pentru ca internetul lor să funcţioneze optim.
 
„Ştiaţi că un cuptor cu microunde poate reduce semnalul wi-fi? Aşa că nu folosiţi cuptoarele cu microunde atunci când efectuaţi apeluri video, vă uitaţi la videoclipuri HD sau faceţi ceva important online”, a transmis Oficiul Comunicaţiilor britanic.
 
Autoritatea îi sfătuieşte pe oameni să poziţioneze routerul de internet cât mai departe de dispozitive care ar putea interfera cu semnalul. Printre acestea se numără: telefoane fixe fără fir, monitoare pentru bebeluşi, lămpi cu halogen, televizoare, monitoare, difuzoare.
 
De asemenea, e indicat ca, atunci când este posibil, să se efectueze apeluri pe telefoanele fixe şi ca wi-fi-ul să fie închis de pe dispozitivele care nu sunt folosite.
 
„Cu cât aveţi mai multe dispozitive conectate la acelaşi internet wireless, cu atât viteza va scădea”, transmite Ofcom.