EXODUL şi Paştele Evreiesc - Mit, tradiţii şi istorie

Semnificaţia Paştelui evreiesc 

Pesah îşi are originea în Tora, unde Dumnezeu le-a poruncit evreilor să sacrifice un miel şi să ungă pragurile caselor cu sângele lui, pentru a fi protejaţi de urgia a zecea,  moartea întâi-născuţilor din Egipt. 

Această noapte a fost numită Paştele Domnului (Pesaḥ), care înseamnă "trecere".

După această urgie, faraonul a permis evreilor să plece din Egipt, dar apoi i-a urmărit cu armata sa. Dumnezeu a despicat Marea Roşie pentru a le face loc evreilor să treacă, iar apoi a lăsat marea să cadă peste egipteni. Acest eveniment este cunoscut sub numele de Exod.

Moise a fost conducătorul şi profetul evreilor care i-a eliberat din robia egipteană şi le-a dat Legea lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, fiind apoi considerat unul dintre cei mai importanţi personaje din istoria şi religia evreiască.

El este menţionat de mai multe ori în Tora decât orice alt personaj fiindcă a vorbit cu Dumnezeu "faţă către faţă" şi  a primit cele zece porunci.

El este cel care i-a condus pe evrei prin deşert timp de 40 de ani, până la graniţa cu Ţara Făgăduinţei.

Tradiţii şi obiceiuri 

Tradiţiile, obiceiurile şi mâncarea de Pesah sunt legate de semnificaţia spirituală şi istorică a sărbătorii.

În prima seară de Pesah, evreii participă la o cină ritualică numită Seder, în care se citesc texte din Hagada, o carte care povesteşte despre Exod.

La Seder se consumă miel fript, ierburi amare şi patru pahare de vin.

Mielul simbolizează sacrificiul pascal din Egipt, ierburile amare reprezintă suferinţa robiei, iar vinul este semn al bucuriei eliberării. De asemenea, se mănâncă Matzah, care aminteşte de graba cu care au plecat evreii din Egipt, fără să  dospească aluatul. 

Pesah este o sărbătoare plină de sens şi tradiţie pentru poporul evreu. Ea le reaminteşte de intervenţia lui Dumnezeu în istoria lor şi de legământul pe care l-au făcut cu El.

Sărbătoarea le inspiră recunoştinţă, speranţă şi credinţă evreilor pentru că uneşte familia şi comunitatea în jurul unei mese festive şi simbolice.

Dar a existat Exodul cu adevărat? 

Nu există un consens clar între cercetători despre existenţa istorică a lui Moise sau despre autenticitatea relatării biblice a Exodului. Există diferite ipoteze şi teorii care încearcă să explice originea şi semnificaţia acestui mit fondator al poporului israelit. 

Unii istorici şi arheologi consideră că Exodul este o poveste inventată de israeliţi pentru a-şi justifica originea şi identitatea lor religioasă.

Ei susţin că nu există dovezi arheologice care să ateste prezenţa unui număr mare de israeliţi în Egipt sau ieşirea lor din această ţară. Ei mai afirmă că povestea Exodului este o combinaţie de tradiţii orale, mituri şi legende, care au fost scrise mult mai târziu decât evenimentele presupuse.

Alţi istorici şi arheologi acceptă că Exodul are un nucleu istoric, dar îl plasează într-un context diferit de cel biblic. Ei propun diverse date şi scenarii pentru Exod, bazându-se pe indicii lingvistice, geografice, cronologice sau culturale. Ei sugerează că israeliţii ar fi fost un grup mic de sclavi sau refugiaţi care au părăsit Egiptul în urma unor evenimente politice sau naturale, cum ar fi invazia hicşoşilor, erupţia vulcanului Santorini sau schimbările climatice.

Povestea Exodului a fost amplificată şi reinterpretată de-a lungul timpului de numeroşi autori din generaţii diferite, pentru a reflecta credinţa şi aspiraţiile israeliţilor.

Cele zece urgii din Egipt au fost interpretate de unii cercetători ca fiind fenomene naturale care au avut loc în mod succesiv sau simultan, provocând distrugere şi suferinţă în rândul egiptenilor.

Printre posibilele explicaţii naturale se numără: o invazie de alge roşii care ar fi colorat apa Nilului şi ar fi ucis peştii; o epidemie de antrax care ar fi afectat animalele şi oamenii; o erupţie vulcanică care ar fi produs cenuşă, întuneric şi grindină; o migraţie masivă de insecte care ar fi devorat recoltele; o infecţie fungică care ar fi provocat bube pe piele; o secetă care ar fi cauzat foamete şi sete

Faraonul din Exod nu este numit în Biblie, ci este doar desemnat ca “regele Egiptului” sau “faraon”. Acest lucru face dificilă identificarea sa cu un anumit conducător istoric al Egiptului. Există diferite ipoteze şi teorii care încearcă să stabilească cine ar fi fost faraonul din Exod, dar niciuna nu este unanim acceptată de istorici şi arheologi.

Unii cercetători au încercat să dateze Exodul în funcţie de evenimente sau indicii biblice, cum ar fi construcţia oraşului Pi-Ramses, menţionarea lui Iosif în Egipt sau înfrângerea Israelului de către faraonul Merenptah.

Alţii au folosit surse externe, cum ar fi fragmentele manetoniene, tradiţiile greco-romane sau dovezi arheologice. În funcţie de datarea propusă pentru Exod, s-au sugerat diferiţi candidaţi pentru faraonul din Exod, printre care:

• Tutmos al II-lea sau Tutmos al III-lea, dacă Exodul este plasat în perioada tutmosidică (secolul al XV-lea î.e.n.)
• Akhenaton, dacă Exodul este plasat în perioada amarniană (secolul al XIV-lea î.e.n.)
• Ramses al II-lea sau Merenptah, dacă Exodul este plasat în perioada ramessidă (secolul al XIII-lea î.e.n.)

De asemenea, unii cercetători au pus la îndoială istoricitatea Exodului şi au considerat că faraonul din Exod este o figură mitică sau arhetipală, care nu corespunde cu niciun faraon real.

Pi-Ramses a fost construit de Ramses al II-lea în secolul al XIII-lea î.e.n., ca o nouă capitală a Egiptului, pe locul unui vechi oraş numit Avaris. Oraşul era situat pe malul ramurii pelusiaice a Nilului şi avea o populaţie de peste 300.000 de locuitori. Era un centru administrativ, religios şi militar, care reflecta puterea şi prestigiul lui Ramses al II-lea.

Unii cercetători au propus că Ramses al II-lea ar fi fost faraonul din Exod, bazându-se pe faptul că oraşul Pi-Ramses este menţionat în Biblie ca Raamses, unul dintre locurile unde israeliţii au fost siliţi să lucreze ca sclavi (Exod 1:11). De asemenea, ei au argumentat că Ramses al II-lea a avut o domnie lungă şi prosperă, care ar fi corespuns cu perioada în care ar fi trăit Moise şi ar fi avut loc Exodul.

Despărţirea Mării Roşii este unul dintre cele mai cunoscute miracole din Biblie, care arată puterea lui Dumnezeu de a-şi salva poporul din mâna egiptenilor. În Cartea Exodului se spune că Moise a întins mâna spre mare şi că Dumnezeu a făcut să bată un vânt puternic care a despărţit apele şi a făcut un drum uscat prin mijlocul mării, pe care israeliţii au putut să treacă în siguranţă. Apoi, când egiptenii i-au urmărit, Dumnezeu a lăsat apele să se întoarcă peste ei şi i-a înecat (Exod 14:21-28).

Unii cercetători au încercat să găsească o explicaţie ştiinţifică pentru acest fenomen, bazându-se pe studii hidrologice, meteorologice sau geologice. Ei au propus diverse scenarii care ar putea să producă o retragere temporară a apei în anumite locuri din Marea Roşie sau din Marea Mediterană, cum ar fi:

• Un vânt puternic şi constant care ar putea scădea nivelul apei într-o zonă îngustă şi adâncă, cum ar fi Golful Suez 
• Un tsunami provocat de un cutremur sau de o erupţie vulcanică ca cea din Santorini (care a devastat civilizaţia minoică în anii 1600 î.Hr.) care ar putea retrage apa înainte de a produce un val uriaş
• O maree extrem de scăzută care ar putea expune fundul mării într-o zonă largă şi mică, cum ar fi Lacul Sirbonis sau Lacul Bardawil

Totuşi, aceste explicaţii ştiinţifice nu sunt sigure şi nu pot reproduce exact detaliile povestirii biblice.

Ele presupun anumite condiţii geografice, climatice sau cronologice care nu sunt clar stabilite în textul biblic.  

O altă posibilă explicaţie pentru despărţirea Mării Roşii este că ar fi vorba de o traducere greşită în Biblie.

Unii cercetători au sugerat că expresia ebraică yam suph (יַם־סוּף), care este tradusă de obicei ca “Marea Roşie”, ar putea să însemne de fapt “Marea Stufului” sau “Marea Algelor”.

Astfel, israeliţii nu ar fi trecut printr-o mare adâncă şi largă, ci printr-un lac sau o lagună. Această interpretare ar putea rezolva unele probleme geografice sau cronologice ale povestirii biblice, dar nu explică cum ar fi fost posibil ca egiptenii să se înece într-un astfel de loc.