- Home
- Externe
- FREETOWN, (25.08.2014, 08:47)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Expert OMS contaminat în Sierra Leone cu Ebola. Kinshasa anunţă că virusul este prezent în Republica Democrată Congo
Un expert medical internaţional a fost contaminat, pentru prima dată, cu Ebola, în Sierra Leone, iar Republica Democrată Congo a confirmat duminică seara prezenţa virusului pe teritoriul său, relatează AFP.
Urmărește
918 afișări
Expert OMS contaminat în Sierra Leone cu Ebola. Kinshasa anunţă că virusul este prezent în Republica Democrată Congo (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Kinshasa a anunţat că virusul Ebola este prezent în provincia Ecuator (nord-vest).
"Rezultatele sunt pozitive. Virusul Ebola este confirmat în RDC", a declarat pentru AFP ministrul congolez al Sănătăţii Félix Kabange Numbi, referindu-se la eşantioane prelevate de la persoane afectate de o febră hemoragică, soldată cu 13 morţi, începând din 11 august, în provincia Ecuator. Însă, în opinia ministrului, această epidemie nu are "nicio legătură cu cea din Africa de Vest".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
Un expert din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a contractat virusul în Sierra Leone, a anunţat Organizaţia, fără alte precizări, subliniind că este primul caz în rândul celor aproximativ 400 de persoane mobilizate de către organizaţie în ţările afectate, şi anume Guineea, Liberia, Sierra Leone şi Nigeria.
Potrivit unui purtător de cuvânt al OMS de la Geneva este vorba despre un expert în epidemiologie.
O reuniune a miniştrilor africani ai Sănătăţii sub egida OMS, prevăzută în perioada 1-5 septembrie în Benin, a fost amânată sine die din cauza epidemiei de Ebola, a anunţat duminică capitala administrativă a acestui stat, Cotonou.
Un infirmier voluntar britanic contaminat la Kenema, în estul Sierra Leone, zona considerată epicentul epidemiei, a fost repatriat în Marea Britanie şi internat într-o unitate de izolare la spitalul londonez Royal Free. Pacientul, care nu este "grav bolnav" potrivit Ministerului britanic al Sănătăţii, a fost evacuat cu ajutorul unui avion militar.
Sierra Leone este următoarea destinaţie a turneului în ţările afectate de Ebola efectuat de către coordonatorul ONU pentru lupta împotriva Ebola, doctorul David Nabarro şi adjunctul directorului OMS pentru Securitate Sanitară doctorul Keiji Fukuda. Turneul a început în Liberia, ţara cel mai dur afectată.
- Adăposturi, purificatoare de apă şi protecţie
Liberia a primit duminică 16 tone de echipament medical pentru a lupta împotriva Ebola, livrate cu avionul de către Agenţia americană pentru Dezvoltare (USAID).
"Este prima încărcătură pe care noi, USAID, o aducem în Liberia pentru lupta împotriva Ebola. Provine de la depozitul nostru din Dubai", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul agenţiei americane, Kai Olsen, pe aeroport, în apropiere de capitală, Monrovia.
Această livrare constă în "material plastic pentru fabricarea unor adăposturi temporare", unităţi pentru purificarea apei şi "echipamente de protecţie, inclusiv mănuşi, măşti şi combinezoane care vor permite să se lucreze cu bolnavi sau eşantioane de virus Ebola", a precizat Olsen.
ONU şi OMS au promis sâmbătă mijloace "fără precedent" în Liberia, pentru a face faţă propagării fulgerătoare a virusului Ebola.
"Această epidemie excepţională necesită o mobilizare fără precedent în toate dimensiunile", a declarat dr. Nabarro.
Dr. Fukuda a promis că OMS şi partenerii săi, inclusiv Médecins Sans Frontières (MSF), vor "construi centre de îngrijire suplimentare în jurul oraşului Monrovia, cu scopul de creşte numărul paturilor pentru (bolnavi de) Ebola până la 500, în următoarele şase săptămâni".
Pe de altă parte, un adolescent în vârstă de 17 ani, Siafa Kamara - unul dintre cei patru locuitori din West Point (o suburbie a Monroviei) răniţi prin împuşcare la 20 august în confruntări armate cu militari însărcinaţi să impună respectarea carantinei în acest cartier - a decedat, a declarat familia sa pentru AFP.
"Guvernul mi-a ucis fratele, armata mi-a ucis fratele", a declarat pentru AFP sora sa, Evon Karweh, acuzând autorităţile, care neagă că au deschis focul asupra mulţimii, că nu vor să predea cadavrul familiei.
Reprezentanta Specială a secretarului general al ONU pentru Liberia Karin Landgren a declarat vineri că "salută declaraţia preşedintei (Ellen Johnson Sirleaf) de azi (vineri), potrivit căreia în nicio circumstanţă nu va fi folosită forţa letală din nou".
Epidemia a provocat moartea a cel puţin 1.427 de persoane - 624 în Liberia, 406 în Guineea, 392 în Sierra Leone şi cinci în Nigeria - dintr-un total de 2.615 cazuri (confirmate, probabile sau suspecte), potrivit ultimului bilanţ OMS de până la 20 august.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe