Joe Biden exclude posibilitatea ridicării embargoului impus Cubei

Publicat: 29 03. 2009, 10:54
Actualizat: 09 11. 2012, 02:40

"Preşedintele Obama şi eu însumi am declarat, în timpul campaniei, că ne gândim la necesitatea unei tranziţii în politica noastră faţă de Cuba", a declarat Biden, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia summitului ţărilor "progresiste", desfăşurat la Vina del Mar, în Chile.

"Cubanezii sunt cei care trebuie să-şi hotărască destinul şi să trăiască în libertate şi cu posibilităţi de prosperitate economică", a adăugat el.

Biden a adăugat că regimul cubanez nu este "principala provocare cu care se confruntă emisfera", referindu-se la contextul creat de criza economică.

Summitul progresiştilor, din care fac parte lideri de centru-stânga, a fost iniţiat în 1999 de fostul preşedinte american Bill Clinton. Evenimentul se află la cea de-a şasea ediţie, în acest an liderii prezenţi concentrându-se asupra impactului crizei şi a "vidului ideologic" lăsat de un ultraliberalism discreditat.