- Home
- Externe
- MOSCOVA, (28.10.2016, 17:09)
- Olimpia Nicolae
Experţii NATO anunţă că Rusia ar putea ocupa statele baltice în mai puţin de 36 de ore dacă ar dori acest lucru
Rusia ar putea obţine controlul militar asupra statelor baltice în mai puţin de 36 de ore, potrivit unei comisii de experţi ai NATO, informează site-ul publicaţiei The Guardian.
Urmărește
13621 afișări
Experţii NATO anunţă că Rusia ar putea ocupa statele baltice în mai puţin de 36 de ore dacă ar dori acest lucru
În cadrul unui raport, RAND Corporation, care efectuează cercetare şi analiză pentru forţele armate ale Statelor Unite, a comunicat că activitatea militară NATO din Estonia, Letonia şi Lituania este inegală cu cea a Rusiei şi "mai degrabă conduce spre un război devastator, decât să-l împiedice". Dacă Rusia ar dori să ocupe statele baltice, alianţa vestică nu ar mai rămâne decât cu opţiunea de a recunoaşte pierderea unora dintre cei mai vulnerabili membri NATO.
Conform comisiei de experţi, au fost întreprinse o serie de simulări ale unui război ce luau în calcul un scenariu în care Rusia încerca să anexeze teritoriului rus capitala Estoniei sau Letoniei, ori ambele oraşe, în mod similar felului în care a procedat în cazul peninsulei Crimeea, în anul 2014.
"Rezultatul acestor simulări a fost dezastruos pentru NATO", potrivit raportului, fiecare act de simulare s-a încheiat cu mobilizarea forţele ruse la porţile capitalelor Tallin şi Riga, în mai puţin de 60 de ore.
Rusia întrece numeric batalioanele terestre NATO şi posedă mai mult armament decât forţele baltice de Apărare, în cadrul unora dintre simulări, capitalele Tallin şi Riga erau ocupate în mai puţin de 36 de ore de la începerea ostilităţilor.
"NATO nu poate proteja cu succes teritoriile celor mai expuşi membri ai alianţei", a concluzionat raportul efectuat de RAND Corporation.
Alianţa Nord-Atlantică a aprobat în iulie planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România. Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este "extrem de preocupată" de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe