Prima pagină » Știri externe » Explozia de la un depozit de muniţie din Ucraina a fost „cel mai probabil sabotaj”

Explozia de la un depozit de muniţie din Ucraina a fost „cel mai probabil sabotaj”

Explozia produsă în noaptea de marţi spre miercuri la un depozit de muniţie din regiunea Chernihiv din Ucraina a fost „cel mai probabil sabotaj”, au transmis autorităţile, adăugând că investighează situaţia pentru alte posibile opţiuni, relatează BBC.
Explozia de la un depozit de muniţie din Ucraina a fost „cel mai probabil sabotaj”

„Intensitatea exploziei sugerează că cel mai probabil a fost sabotaj”, a declarat Rodyon Tymoshenko, şeful forţelor armate, adăugând că incidentul a fost provocat de patru explozii separate.

Explozia puternică urmată de un incendiu a cauzat evacuarea a mii de persoane din oraşul Ichnya din regiunea Chernihiv, situat la aproximativ 176 kilometri nord de capitala Kiev.

Autorităţile au transmis că nu au existat victime în urma incidentului.

Prim-ministrul ucrainean Volodymyr Groysman a transmis prin intermediul unui mesaj pe Twitter că autorităţile locale vor asigura adăpost pentru toate persoanele evacuate.