Explozie în Pakistan, la o şcoală religioasă. Şapte oameni au murit
Şapte oameni au murit şi 50 au fost răniţi, în urma unei explozii care a avut loc într-o şcoală religioasă din Pakistan, oraşul Pashawar.
Explozia a avut loc în jurul orei 08:30, ora locală. Un martor a declarat poliţiei că a văzut un bărbat cu o pungă de explozibil intrând în clădire, cu puţin timp înainte de explozie. Inspectorul general adjunct al poliţiei, Shafqat Malik, a declarat pentru ziarul pakistanez Express Tribune: ”estimăm că în atac s-au folosit aproximativ 5 kilograme de explozibil”.
Oficialii spitalelor au raportat că vârstele celor răniţi sunt cuprinse între 20 şi 30 de ani, dar o parte din victime sunt şi copii, de până în 13 ani.
Nici o grupare teroristă nu şi-a revendicat, încă, atacul. Poliţia a început investigaţiile.
Oraşul Pashawar, unde a avut loc explozia, este situat în apropierea graniţei cu Afganistan şi în ultimii ani a fost ţinta mai multor atacuri ale talibanilor. În urmă cu şase ani, mai mulţi bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt o şcoală militară din Pashawar, în urma căruia au murit peste 150 de persoane, inclusiv copii.