La începutul după-amiezii de sâmbătă, „o explozie a avut loc pe strada Shipquay din Londonderry. Cartierul era evacuat în momentul respectiv. Potrivit informaţiilor primite, nu există răniţi”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei nord-irlandeze.
Întrebat despre originea exploziei, el a răspuns: „Credem că este vorba despre un dispozitiv exploziv”.
Această explozie are loc la o zi de la încheierea vizitei istorice a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii în Irlanda şi cu două zile înainte de vizita preşedintelui american Barack Obama.
Explozia s-a produs în oraşul Londonderry, situat la frontiera dintre provincia britanică semiautonomă Irlanda de Nord (Ulster) şi Republica Irlanda.