Explozie puternică la Ministerul pentru Protecţia Cetăţeanului din Atena, soldată cu un mort

Publicat: 24 06. 2010, 22:55
Actualizat: 06 11. 2012, 17:57

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, explozia a fost provocată de un colet-capcană.

Explozia, calificată drept „foarte puternică”, a avut loc într-un birou situat la câţiva metri de cel al ministrului pentru Protecţia Cetăţeanului, Michalis Chryssohoidis.

Conform aceleiaşi surse, ministrul, prezent la sediu în momentul exploziei, este teafăr.

Sursa citată a adăugat că explozia s-a produs în biroul şefului pentru securitate al ministerului. Identitatea victimei nu este cunoscută pentru moment.

Aceasta este prima oară când un atentat vizează centrul aparatului de securitate al ţării, într-o clădire a cărei intrare este supusă unei serii de controale ale poliţiei.

Deflagraţia s-a produs la etajul şapte al clădirii impozante din Atena, care găzduieşte ministerul şi poliţia şi care a fost evacuată.