Explozia a avut loc în jurul orei 16.00 (17.00, ora României) la rafinăria companiei ENI din localitatea Sannazzaro de’ Burgondi, situată în apropierea oraşului Pavia, în nordul Italiei, relatează site-ul cotidianului La Repubblica.
Numeroase echipaje de pompieri şi ambulanţe au fost mobilizate după explozia care a generat un incendiu de amploare, vizibil de la câţiva kilometri.
Compania ENI a transmis că nicio persoană nu a fost rănită în incident, dar, conform publicaţiei La Stampa, un muncitor a suferit contuzii la un picior căzând în timp ce alerga pentru a se salva.
Potrivit postului tv SkyTG24, explozia şi incendiul au avut loc în partea de est a complexului industrial. Autorităţile au reuşit evacuarea tuturor angajaţilor şi le-au recomandat localnicilor să rămână în case, de teama efectelor fumului toxic.




Citeşte şi: EXPLOZIE de bucurie la Miami după moartea lui Fidel Castro. În Mica Havana oamenii au ieşit în stradă să sărbătorească – GALERIE FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Explozie în staţiunea turcă Antalya, în parcarea clădirii Camerei de Comerţ – FOTO/VIDEO