Nu există, deocamdată, informaţii legate de eventuale victime, anunţă Reuters.
„Echipaje de ambulanţă şi salvatori trimişi la faţa locului. Informaţii mai detaliate – mai târziu”, a spus Klitschko.
„Locuitorii sunt salvaţi şi evacuaţi din două clădiri”.
Cartierul istoric, unul dintre cele mai centrale din Kiev, găzduieşte un grup de universităţi, restaurante şi galerii de artă.
Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, dar a renunţat la un avans rapid asupra Kievului în faţa unei rezistenţe acerbe susţinute de armele occidentale.
De atunci, Moscova şi împuterniciţii săi s-au concentrat asupra sudului şi a Donbasului, un teritoriu estic format din Luhansk şi vecinul său Doneţk, desfăşurând o artilerie copleşitoare în unele dintre cele mai grele lupte terestre din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.