- Home
- Externe
-
BUDAPESTA, (04.05.2013, 16:28)
- Iuliana Enache
Extrema dreaptă din Ungaria protestează înaintea Congresului Evreiesc
Partidul de extremă dreapta Jobbik a organizat o manifestaţie antisionistă sâmbătă dimineaţa la Budapesta, cu o zi înaintea Congresului Evreiesc Mondial, în pofida premierului conservator Viktor Orban, care voia să interzică manifestaţia.

Extrema dreaptă din Ungaria protestează înaintea Congresului Evreiesc (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Viktor Orban a declarat vineri într-un comunicat că nu va tolera nicio manifestaţie rasistă sau antisemită care ar afecta demnitatea celor 500 de invitaţi ai WJC.
Manifestaţia a fost organizată pentru "a aduce un omagiu victimelor sionismului şi bolşevismului", potrivit partidului care a strâns 17 la sută din voturi la ultimele alegeri legislative din 2010.
Congresul Evreiesc Mondial (WJC) îşi va începe duminică adunarea generală de trei zile la Budapesta, în semn de solidaritate cu o comunitate evreiască care se află din ce în ce mai mult în dificultate în ţară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Câteva sute de simpatizanţi ai partidului au participat la manifestaţie, care a fost interzisă într-o primă fază de Ministerul de Interne, dar după apelul în justiţie, acesta a dat undă verde reuniunii radicalilor.
Poliţia era prezentă în număr foarte mare în apropierea manifestaţiei, dar şi în general în toată capitala ungară, iar această prezenţă sporită va fi menţinută până la 7 mai, data încheierii Congresului.
O contramanifestaţie are loc, de asemenea, în apropiere, dar este bine izolată de poliţie, cu participarea a circa 50 de persoane, care arborau afişe ale personalităţilor ungare recunoscute de origine evreiască şi care au recitat un poem al lui Miklos Radnoti, după ce şi-a scris versurile pe asfalt.
Miklos Radnoti este unul dintre cei mai celebri poeţi ungari. Victimă a holocaustului, el a murit la vârsta de 35 de ani, împuşcat de SS la 9 noiembrie 1944, cu ultimele sale poeme în buzunar.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe