Extrema dreaptă franceză ar obţine peste 20 la sută din voturi la prezidenţiale, arată un nou sondaj

Un nou sondaj l-a creditat joi pe liderul extremei drepte, Marine Le Pen, cu peste 20 la sută din intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale franceze din 2012, fără să se mai claseze totuşi pe primul loc, aşa cum arătau sondaje precedente care au provocat un şoc, transmite AFP.

Urmărește
7 afișări

Oricare ar fi candidatul învestit de Partidul Socialist, Marine Le Pen ar obţine 21-22 la sută din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, un scor nemaiatins de extrema dreaptă, potrivit acestui sondaj al institutului Ifop, publicat joi de cotidianul France Soir.

Chiar şi tatăl şi predecesorul său la conducerea Frontului Naţional (FN), Jean-Marie Le Pen, nu a obţinut decât 16,8 la sută din voturi atunci când a ajuns, spre surpriza generală, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2002, alături de Jacques Chirac, după eliminarea din cursă a socialistului Lionel Jospin.

Dar potrivit sondajului Ifop, Le Pen nu s-ar clasa decât pe a treia poziţie, urmând să fie astfel eliminată în primul tur. Ea s-ar clasa după preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy (23-24 la sută din voturi, conform previziunilor) şi după candidatul socialist, fie că este vorba despre directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn (29 la sută), liderului socialiştilor Martine Aubry (24 la sută) sau fostul prim-secretar socialist Francois Hollande (23 la sută).

Totuşi, în cazul în care Segolene Royal, care a pierdut alegerile din 2007 în faţa lui Nicolas Sarkozy, ar fi învestită din nou de Partidul Socialist, Marine Le Pen ar ajunge pe a doua poziţie (22 la sută), după Nicolas Sarkozy (24 la sută), dar în faţa lui Royal (19 la sută).

Potrivit unor sondaje ale Harris-Interactive, publicate duminică şi marţi, Marine Le Pen s-ar clasa pe prima poziţie, în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Stânga îl acuză pe Nicolas Sarkozy că a favorizat o creştere a puterii FN, reluându-i temele (imigraţie, delincvenţă, islam, etc) din motive electorale.

Marine Le Pen, în vârstă de 42 de ani, l-a succedat pe tatăl său la conducerea FN în urmă cu doar două luni, ea moştenind de la acesta talentele de orator, dar evitând derapajele verbale care îl caracterizau pe fostul lider de extremă dreaptă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici