Prima pagină » Știri externe » Familia profesorului american de origine iraniană reţinut la Teheran confirmă arestarea sa

Familia profesorului american de origine iraniană reţinut la Teheran confirmă arestarea sa

Autorităţile iraniene au arestat-o marţi pe Haleh Esfandiari, profesoară americană de origine iraniană, directoarea programului pentru Orientul Mijlociu al Centrului Woodrow Wilson, a confirmat miercuri familia ei, citată de Reuters.
09 mai 2007, 19:27, Știri externe

Esfandiari, care are dublă cetăţenie – americană şi iraniană – a fost arestată marţi, la scurt timp după ce s-a prezentat la Ministerul Informaţiilor de la Teheran unde avea o întâlnire, se arată într-un comunicat difuzat de familia acesteia. Ea a fost transportată la închisoarea Evin, unde i s-a permis să dea un telefon.

Un comunicat arată că profesoara a necesitat îngrijiri medicale, fără a a preciza cauza. Oficialii iranieni nu au putut fi contactaţi pentru a comenta în acest sens.

Esfandiari a fost împiedicată să părăsească Iranul şi a fost interogată de mai multe ori după ce agenţi ai forţelor iraniene de securitate i-au confiscat paşapoartele iranian şi american, în timp ce se îndrepta, în data de 30 decembrie, spre aeroportul din Teheran.

Surse din mediul academic iranian au afirmat că tratamentul la care este supusă Esfandiari se încadrează într-un model de intimidare a iranienilor care au legături strânse cu Statele Unite, într-o situaţie similară aflându-se anul trecut şi Ramin Jahanbegloo, un cunoscut filosof iranian, care a petrecut patru luni în închisoarea Evin.