Parlamentarul cu două feţe: a participat la nunta fiului homosexual, deşi a votat împotriva căsătoriilor LGBT

Publicat: 26 07. 2022, 17:04
Actualizat: 26 07. 2022, 17:07

Congresmanul republican Glenn Thompson a participat la nunta fiului său homosexual, la trei zile după ce s-a opus unui proiect de lege în Camera Reprezentanţilor din SUA care ar fi consacrat în legea federală drepturi pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Biroul lui Thompson a emis o declaraţie anunţând că politicianul din Pennsylvania şi soţia sa au fost „încântaţi” să participe la nuntă şi sunt „foarte fericiţi” să primească un nou membru în familie.

„Congresmanul şi doamna Thompson au fost încântaţi să asiste şi să sărbătorească căsătoria fiului lor vineri seară, când acesta a început acest nou capitol din viaţa sa. Soţii Thompson sunt foarte fericiţi să îi ureze bun venit noului lor ginere în familia lor”, a declarat Maddison Stone, purtătoarea de cuvânt a lui Thompson.

NBC News a relatat pentru prima dată despre participarea lui Thompson la nunta fiului său după ce acesta a votat marţea trecută împotriva „Respect for Marriage Act”.

Thompson a fost unul dintre cei 157 de republicani din Camera Reprezentanţilor care s-au opus acestei legi. Biroul lui Thompson nu a răspuns la o întrebare privind motivul pentru care politicianul a decis să voteze împotriva măsurii, care este acum examinată de Senat.

Atunci când i s-a cerut să explice poziţia lui Thompson, biroul a numit proiectul de lege o „cascadorie „.

„Acest proiect de lege nu a fost nimic mai mult decât o cascadorie electorală pentru democraţii din Congres care nu au reuşit să abordeze inflaţia istorică şi preţurile scăpate de sub control la pompele de benzină şi la magazinele alimentare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a congresmanului.