FBI investighează o nouă tentativă de asasinare a lui Trump / Suspectul a fost reţinut / Mesajul lui Trump / Joe Biden şi Kamala Harris au reacţionat

  • Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump este în siguranţă după ceea ce FBI a precizat că ar fi fost o tentativă de asasinat duminică în faţa terenului său de golf din West Palm Beach, Florida.
  • Preşedintele Joe Biden s-a declarat „uşurat” că Trump este în siguranţă, în timp ce vicepreşedinta Kamala Harris a condamnat violenţa politică.
Urmărește
4224 afișări
Imaginea articolului FBI investighează o nouă tentativă de asasinare a lui Trump / Suspectul a fost reţinut / Mesajul lui Trump / Joe Biden şi Kamala Harris au reacţionat

FBI investighează o nouă tentativă de asasinare a lui Trump. Suspectul înarmat şi Secret Service au avut un schimb de focuri de armă

Ryan Routh, suspectul din spatele celei de-a doua tentative de asasinat asupra lui Trump, i-a acordat un interviu lui Remus Cernea în 2022

Trump mulţumeşte Serviciilor Secrete pentru intervenţia de după tentativa de asasinat

Fostul preşedinte Donald Trump a mulţumit duminică Serviciului Secret al SUA şi altor forţe de ordine după posibila tentativă de asasinat asupra sa în timp ce se afla la golf în West Palm Beach, Florida, scrie CNN.

Cine este Ryan Wesley Routh, bărbatul care ar fi vrut să îl asasineze pe Donald Trump

Joe Biden şi Kamala Harris au reacţionat

Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a declarat „uşurat” să audă că Donald Trump a scăpat nevătămat în urma tentativei de asasinat, scrie CNN.

Şi contracandidata lui Trump în cursa pentru Casa Albă, Kamala Harris, a reacţionat în urma evenimentului, condamnând violenţa politică.

Prima reacţie a lui Donald Trump: Sunt bine!

Într-un e-mail de strângere de fonduri la câteva ore după incident, Trump a spus: „Au fost focuri de armă în apropierea mea, dar înainte ca zvonurile să înceapă să scape de sub control, am vrut să auziţi mai întâi: SUNT ÎN SIGURANŢĂ ŞI BINE!”

„Nimic nu mă va opri. Nu mă voi preda niciodată!”, a spus fostul preşedinte.

UPDATE 

Persoana reţinută în legătură cu aparenta tentativă de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump este Ryan Wesley Routh, potrivit a trei surse din cadrul forţelor de ordine, citate de CNN.

Reprezentanţii forţelor de ordine au declarat, în timpul unei conferinţe de presă, că atacatorul se afla în tufişuri din apropierea limitei de proprietate a terenului de golf, când agenţii Secret Service, care pregăteau zona terenul înaintea lui Trump, au observat ţeava unei puşti în tufişuri.

Agenţii au tras cel puţin patru focuri de armă în jurul orei 1:30 p.m. (19 30 ora României). Atacatorul a aruncat apoi puşca, două rucsacuri şi alte obiecte şi a fugit într-o maşină Nissan neagră. Potrivit şerifului, un martor l-a văzut pe atacator şi a reuşit să îi fotografieze maşina şi numărul de înmatriculare.

Autorităţile au trimis apoi o alertă către agenţiile din întregul stat cu informaţii despre vehicul, ceea ce a condus la oprirea şi reţinerea suspectului.

„Avem pe cineva în custodie chiar acum”, a declarat şeriful comitatului Palm Beach, Ric Bradshaw.

Echipa de campania a lui Trump declarase anterior că acesta se află în siguranţă.

Trump a trimis un e-mail către donatorii săi din campanie în care spunea că au fost „focuri de armă în apropierea mea, dar înainte ca zvonurile să scape de sub control, am vrut să auziţi mai întâi acest lucru: SUNT ÎN SIGURANŢĂ ŞI SUNT BINE!”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici