„Cel puţin 16 persoane, rănite de pietre şi gloanţe, au fost internate în spital, iar doi dintre răniţi sunt poliţişti”, a declarat dr. Abdul Qayum Pakhla, directorul serviciilor de sănătate din provincia Kandahar.
Un alt reprezentant al autorităţilor locale a afirmat că o persoană a fost ucisă în cursul manifestaţiilor.
Pakhla a precizat că doi dintre răniţi se află în stare critică.
Un protest similar, desfăşurat sâmbătă la Kandahar, s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi peste 80 de răniţi, la numai o zi după un atac asupra sediului ONU din Mazar-i-Sharif, în urma căruia au murit şapte membri ai personalului ONU – un român, un suedez, o norvegiană şi patru nepalezi.