„Aceasta este prima vizită a sa în Egipt” în afara reuniunilor cu caracter internaţional, a declarat şeful delegaţiei UE, ambasadorul Marc Franco, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute cu ocazia preluării preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene de către Polonia.
Barroso se va întâlni cu autorităţile militare care conduc ţara de la plecarea lui Mubarak, în februarie, precum şi cu premierul Essam Sharaf, oficiali religioşi şi membri ai societăţii civile.
El va rosti un discurs la Opera din Cairo, pentru a prezenta răspunsul UE la revoltele din lumea arabă şi pentru a discuta despre „noul parteneriat în contextul libertăţii şi democraţiei”, a declarat Franco.