Prima pagină » Știri externe » Cei 12 iranieni şi trei afgani răpiţi în Afganistan au fost eliberaţi

Cei 12 iranieni şi trei afgani răpiţi în Afganistan au fost eliberaţi

Cei 12 ingineri iranieni şi trei afgani răpiţi luni în provincia occidentală afgană Farah, aflată la frontiera cu Iranul, au fost eliberaţi, au anunţat miercuri poliţia afgană şi Ministerul iranian al Afacerilor Externe, transmite AFP.
21 apr. 2011, 07:50, Știri externe

„Din fericire, în urma eforturilor Ministerului Afacerilor Externe şi ale ambasadei noastre (…) cetăţenii iranieni au fost eliberaţi şi au fost transferaţi într-un loc sigur”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Ramin Mehmanparast, citat de agenţia oficială Irna.

Comandantul poliţiei din provincia Farah, Sayed Mohammad, a afirmat că „cei 12 ostatici (iranieni) au fost eliberaţi în jurul orei 17.00 (15.30, ora României), astăzi (miercuri)”.

El a precizat că trei afgani, şi nu cinci cum s-a afirmat iniţial, fuseseră răpiţi împreună cu cei 12 iranieni şi au fost de asemenea eliberaţi.

Toţi „au fost eliberaţi cu ajutorul liderilor tribali care au acţionat ca mediatori”, a explicat el.

Cei 12 ingineri iranieni şi cei trei afgani, care lucrau la construcţia unui drum, au fost răpiţi luni, în districtul Posht-e-Koi, în provincia Farah, potrivit autorităţilor provinciale, care acuzau insurgenţi talibani.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Yusuf Ahmadi, a declarat însă luni că nu este la curent cu această răpire.

Mehmanparast, citat de site-ul televiziunii de stat iraniene, declarase luni că ambasada afgană la Teheran va face presiuni asupra „autorităţilor de la Kabul pentru a-şi exercita responsabilităţile faţă de cetăţenii iranieni şi pentru a lua măsuri ferme şi rapide legate de această răpire”.

Răpirile unor cetăţeni afgani sau străini, fapte curente în Afganistan, pot fi acţiuni ale insurgenţilor talibani, care conduc o insurecţie mortală de când au fost înlăturaţi de la putere la sfârşitul lui 2001, de o coaliţie internaţională, dar şi acţiunile unor răufăcători.