Federaţia internaţională a Crucii Roşii, îngrijorată pentru ţările situate pe coasta Pacificului

Publicat: 11 03. 2011, 13:44
Actualizat: 06 11. 2012, 13:46

„În regiune, în special în zonele de coastă vulnerabile, am dispus stocuri de adăposturi, alimente şi material de asistenţă medicală pentru a ajuta persoanele”, a declarat pentru AFP Paul Conneally, purtător de cuvânt al FICR.

„Suntem deosebit de îngrijoraţi pentru ţările situate pe coastă şi în curs de dezvoltare, care sunt foarte vulnerabile şi care ar putea să nu aibă mecanismele naţionale de răspuns pentru a face faţă” unei astfel de catastrofe, a adăugat el, citând ca exemplu „Filipine, Papua Noua Guine şi insule din Pacific”.

„Suntem foarte îngrijoraţi. Supraveghem îndeaproape situaţia”, a insistat Conneally, subliniind că aceste ţări şi-ar putea evacua populaţiile cu susţinerea Federaţiei Crucii Roşii, dacă va fi necesar.

Potrivit purtătorului de cuvânt, valurile ar putea atinge de la unul până la zece metri, o înălţime mai mare „decât au unele insule”.

„Trebuie să fim pregătiţi pentru toate scenariile”, a avertizat el.

O alertă de tsunami a fost lansată vineri în jurul Oceanului Pacific, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 8,9, care a provocat 32 de morţi în Japonia.