Femeia care l-a acuzat de abuz sexual pe candidatul la Curtea Supremă a SUA a făcut publice acuzaţiile

Publicat: 17 09. 2018, 00:41
Actualizat: 05 06. 2020, 02:19

Într-un interviu acordat cotidianului, Christine Blasey Ford a spus că, în calitate de studentă a unui liceu din suburbia Maryland de lângă Washington, Kavanaugh era beat când a incercat să o imobilizeze, apoi să o pipăie şi să o dezbrace de haine.

În interviul acordat pentru The Washington Post, Ford a spus că atunci când a încercat să strige după ajutor, Kavanaugh i-a pus mâna peste gură. „Am crezut că ar putea să mă omoare din greşeală”, a declarat Ford, adăugând: „Încerca să mă atace şi să-mi scoată îmbrăcămintea”.

Săptămâna trecută, Kavanaugh a declarat că neagă „categoric şi fără echivoc” afirmaţiile.

Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a declarat: „Comisia Juridică a Senatului trebuie să amâne votul până când aceste acuzaţii grave şi credibile sunt investigate temeinic”.

Senatorul democrat Diane Feinstein, liderul democrat a Comisiei Juridice, a emis o declaraţie duminică solicitând amânarea numirii în funcţie a lui Kavanaugh.