Femeia din Libia care susţine că a fost violată ar putea fi acuzată de calomnie
Femeia care susţine că a fost violată de autorităţile libiene riscă să fie pusă sub acuzare, afirmă un purtător de cuvânt al Guvernului de la Tripoli, citat de Sky News.
"L-am auzit pe procurorul-general chemând-o la audieri pentru că nu mai este doar reclamantă, ci este ea însăşi reclamată. Există un dosar de cercetare penală care o vizează", a declarat Musa Ibrahim.
Potrivit lui Ibrahim, Iman al Obeidi nu a putut oferi "detalii substanţiale despre presupusul incident" pe care l-a denunţat.
"Ea spune că patru persoane au răpit-o şi au violat-o, iar unul dintre agresori ar fi fiul unui lider politic. Nu este un caz politic, fiul unui politician este tot o fiinţă umană. Iar acum, cei patru presupuşi agresori au depus plângere împotriva ei pentru că, în loc să meargă la o secţie de poliţie, s-a adresat presei şi le-a dezvăluit numele. Onoarea le-a fost afectată, familiile se simt ofensate, iar acest lucru este foarte grav conform legii islamice", precizează oficialul guvernamental.
Rudele femeii din Libia care susţine că a fost violată şi torturată de susţinători ai regimului Muammar Kadhafi afirmă că autorităţile de la Tripoli au încercat să îi ofere bani pentru a retrage acuzaţiile. "M-au sunat în cursul nopţii de la compexul lui Muammar Kadhafi şi mi-au cerut să o conving pe fiica mea să retragă declaraţiile", afirmă Aisha Ahmad, mama femeii.
Aisha Ahmad a declarat că i s-a spus că Iman al Obeidi va fi eliberată dacă îşi va schimba declaraţiile, urmând să primească ce va cere, bani sau o nouă casă. "I-am spus fiicei mele să tacă", adaugă ea.
Iman al Obeidi a fost ridicată de susţinători ai regimului, sâmbătă dimineaţa, în timp ce încerca să facă declaraţii jurnaliştilor, la Rixos Hotel, în Tripoli. Ea a declarat că a fost deţinută timp de două zile şi că a fost violată şi torturată de bărbaţi care au legături cu regimul libian. Al Obeidi, aparent o absolventă de studii juridice, le-a arătat jurnaliştilor semne pe picioare şi mâini, afirmând că provin de la cătuşe. Dar, când jurnaliştii au vrut să stea de vorbă cu ea, poliţia loialistă a încercuit-o, încercând să îi acopere gura, pentru a o opri să vorbească.
Cinci persoane au fost arestate în cadrul anchetei, între care şi fiul unui ofiţer libian de poliţie. Adjunctul ministrului libian al Afacerilor Externe, Khalid Kaim, a declarat că bărbaţii sunt arestaţi în cadrul unei anchete penale asupra acuzaţiilor de viol.
Khalid Kaim a mai sugerat că presupusul atac sexual s-a petrecut în cadrul unei întâlniri stabilite anterior cu cel puţin unul dintre bărbaţi. Dar, în schimbul de replici pe care a reuşit să-l aibă cu reporterii, al-Obeidi a insistat asupra faptului că a fost "ridicată" la un punct de control, pentru că actul ei de identitate arăta că este din oraşul Benghazi, fieful rebelilor. Referindu-se la scenele dramatice care s-au petrecut sâmbătă în restaurantul hotelului, Kaim a recunoscut că personalul de securitate "a gestionat prost" incidentul, făcând apel la arme.
De asemenea, un purtător de cuvânt al Guvernului libian a subliniat, într-o conferinţă de presă, că acuzaţiile lui al-Obeidi sunt luate în serios de regim şi vor fi integral investigate. El a adăugat că acesteia i s-a oferit acces la un avocat şi că este sănătoasă. Un purtător de cuvânt al Guvernului, Musa Ibrahim, a declarat, într-o conferinţă de presă ulterioară, că al-Obeidi era împreună cu familia sa şi că poate da interviuri în presa străină în următoarele zile.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului